Short Stories
Leave a Comment

Dialog la malul mării

M-am născut, am crescut, am învățat multe; am uitat și mai multe. Am iubit, am plâns, am râs; am fost o rebelă. Viața a curs de la sine.

Cu toate că aș fi avut suficiente motive să uit, eu încă mă gândesc la acea zi, la acele momente petrecute împreună. Nu trece nicio zi fără să îmi amintesc de acel dialog important — care important… cel mai important din viața mea. Acel dialog care a avut loc acum mai bine de 22 de ani…

Această fotografie NU îmi aparține. Am găsit-o pe Google. Vă rog să îmi spuneți dacă știți cine este fotograful, să îi trec datele aici. Mulțumesc!

Publicat pentru prima oară: 20 septembrie 2012
Clasificare: ficțiune, short story
Autor: El, prin mine
Notă: Dintre toate textele care s-au scris prin mine până acum, acesta este – și probabil va rămâne pentru totdeauna – articolul cel mai apropiat sufletului meu.


Vântul bătea ușor, valurile veneau grăbite înspre mal unde stricau desene trasate cu un băț pe nisipul alb, încins. Noi, departe de căldură și toropeală, stăteam relaxați, întinși la umbra palmierilor și savuram fiecare câte un pahar de șampanie rece ca gheața. Mirosul sărat al mării ne ducea cu gândul la peștele pe care îl vom mânca mai târziu. Viața mea fusese o continuă vacanță și relaxare; un concediu infinit. Până atunci.

Sorb cu poftă ultima picătură de șampanie din paharul transpirat și îl așez pe măsuța dintre noi.

Această fotografie NU îmi aparține. Am găsit-o pe Pinterest. Vă rog să îmi spuneți dacă știți cine este fotograful, să îi trec datele aici. Mulțumesc!

De pe șezlongul din stânga, Dumnezeu mă întreabă:

– Îți mai torn un pahar?

– Da, desigur! îi răspund, înainte să mi se termine răsuflarea.

– Poftim!, și îmi întinde paharul tacticos.

– Mulțumesc!, răspund eu, mai mult din ochi.

Continui deliciul de mai devreme și, cu aceeași poftă, beau din nou din șampania rece și plină de găuri.

– Ăăă… dragul meu — (pentru că acolo noi nu avem sex care să ne deosebească, feminin sau masculin, suntem un tot, complet, care le cuprinde pe toate) — știi de ce te-am chemat astăzi aici, nu e așa?

– Ăăă… nu.

– Aa, credeam că ți-a spus Sfântul Petre! Îl rugasem eu ieri să…, spune Domnul abia mișcându-și buzele.

– Să ce, Doamne?, întreb eu curios.

– Aaa… ăăă… Păi vezi tu… Nimic, nimic! Lasă, am să îți spun eu… Dar vezi tu, el parcă se descurcă mai bine la veștile astea decât mine, spune Domnul ușor rușinat.

– Doamne, ce e cu atitudinea asta? Doar nu tu ești cel Atotputernic și… mă rog… tot restul?

– Eh…, zâmbește. Cine? Eu? Atotputernic? Eu sunt ca și voi. Voi sunteți ca și mine. Doar că vezi tu… cum să-ți spun eu… eu cred mai mult, eu cred… vezi tu… Altfel… În fine, spune Domnul și-și drege glasul, te-am chemat aici să îți spun că trebuie să mergi pe Pământ.

– Pe Pământ?!?, sar eu înspăimântat. Dar de ce, Doamne? Ce am făcut? Am încălcat ceva legi?!?

– Ei, ai încălcat legi… (râde) Nu, nici vorbă! E timpul să mergi și tu, cum au fost mulți alții înaintea ta, să vezi și tu cum e.

– Dar eu nu vreau să văd cum e pentru că știu cum e! Am vorbit cu îngeri păzitori și mi-au spus câte rugăciuni primesc zilnic și cât de nemulțumiți sunt cei de pe Pământ! Cum uită să fie recunoscători pentru micile daruri, pentru Tine Doamne, pentru miracolul Vieții. Ce să caut eu acolo?!?

– Fiule, nu ai de unde să știi cum e, până nu ai văzut cu ochii tăi, până nu ai trăit cu Sufletul tău. Stai acum aici în voie până ne terminăm paharele de șampanie și apoi te ducem la îngerii care se ocupă de alegerea țării, orașului în care te vei naște, părinților; de crearea fătului și îți răspund ei pe mai departe, dacă mai ai întrebări.

– Dacă mai am întrebări… (zic eu printre dinți) Păi da, normal că am întrebări!!! Am o groază de întrebări!!!

– Ha! Și încă nici nu ai ajuns pe Pământ…, zice Domnul chicotind.

(Nu am înțeles ce a vrut să zică cu asta, dar nici nu întreb. Am și așa destule întrebări…)

– Da’ Doamne? Ceva interesant nu-mi spui și mie legat de coborâtul ăsta pe Pământ? Să-mi trezești și mie interesul… ca să zic așa.

– Aaa…păi, ba da. Ba da! Vei fi femeie, iar părinții tăi îți vor pune numele Luana. Aici ți-a fost doar bine, probabil că pe Pământ ai să vezi un pic și din ceea ce înseamnă răul. Așa… de dragul echilibrului…

– Ha! Și asta ar trebui să-mi trezească interesul? Tot nu m-ai convins! Da’ șampanie, este pe Pământ?

– DA!, răspunde Dumnezeu râzând în hohote.

– Atunci mă duc, Doamne!


De fiecare dată când am ocazia, îmi place și acum să savurez câte un pahar de șampanie rece, proaspăt desfăcută. Dar ce e curios este că, în toți acești ani de când sunt aici nu am găsit șampania perfectă — aceea care să îmi placă la nebunie, așa cum a fost aceea!

Poate pentru că aici pe Pământ ea nu există. Poate că, șampania perfectă, a fost doar una — aceea pe care am băut-o cu Dumnezeu, acum 22 de ani, pe o plajă doar a noastră, cu sunete de valuri, la umbra unor palmieri…

Și mi-a mai dat Dumnezeu ceva fain — a luat marea și mi-a pus-o în ochi. Mi-a făcut ochii albaștri, să pot păstra în mine, pentru totdeauna amintirea acelei zile, oriunde m-ar duce Viața, oricare alți doi ochi aș întâlni…

Această fotografie NU îmi aparține. Am găsit-o pe Pinterest. Vă rog să îmi spuneți dacă știți cine este fotograful, să îi trec datele aici. Mulțumesc!

Join the Conversation💫

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.